IV
- Vino cu mine!
Iulian o privește puțin îngrijorat. E foarte frumoasă, dar…
- Sigur te simți bine? Pari cam palidă, iar rochia asta galbenă și vaporosă nu te avantajează deloc. Nu trebuia să te deranjezi atât pentru mine, nici nu mă cunoști. Poate vrei să iei loc o clipă…
- Vino cu mine! Zise din nou femeia, de această dată întinzându-i mâna. La fel de palidă, dar cu degete lungi și grațioase.
Hm, alta cu fantezii ciudate gândește el. O privește nehotărât pentru o clipă și decide să-i facă jocul. În fond n-are nimic de pierdut. Se ridică agale și se întinde să-i cuprindă mâna pe care femeia încă o ținea întinsă.
O lumină puternică, imagini incoerente, sunete ciudate, flashuri și..
- Ce naiba.. cine ești.. cum.. unde suntem?
Privește cu stupoare în jurul său. Se găsește în mijlocul a..nicăieri, pe un soi de potecă, înconjurată cu trunchiuri de copaci și stânci. Trunchiuri groase, bătrâne, găunoase, cu doar câteva ramuri desfrunzite către vârf. Stâncile de mărimi diferite, par să emane un abur.. sau o ceață. De undeva, parcă din aer, se aud sunete neinteligibile; seamănă a susur de apă, sau a scâncet de durere, sau nici el nu știe cu ce să le asemene. Încearcă să afle sursa dar nu vede nimic în afara copacilor și a stâncilor. În cele din urmă întoarce privirea către femeie.
- Vino cu mine!
Încă îl ține de mână, dar realizează că nu-i vede buzele mișcând atunci când vorbește. Și totuși o aude. A vorbit, trebuie să fi vorbit; doar i-a auzit de atâtea ori chemarea. E îngrozit. Vrea să-i dea drumul mâinii care pare însă că-l ține cu putere. Nu reușește. Se zmucește, vrea să plece, să alerge, să fugă de acolo, să dispară de tot dacă se poate.
- Nuuuuuuu !!!
Țipă femeia în momentul în care acesta reușește în sfârșit să se elibereze de mâna ei. În același moment el nu mai simte pământul sub picioare. Pare că zboară. Dar nu zboară: cade, fără oprire. Până unde…?
Undeva, vreo mânăstire din vârf de munte, sună dintr-un clopot, chemându-și probabil călugării la rugăciunea de la miezul nopții.
Liniștea camerei de hotel e perturbată de un strigăt. Iulian.Se trezește speriat și sare din pat. Ar vrea să strige din nou într-o încercare de a opri căderea, dar realizează că e în cameră. A fost un vis deci.. Ahh..
Încă tremurând își umple un pahar cu apă. Privește paharul și hotărăște să înlocuiască apa cu alcool apoi se îndreaptă către un fotoliu. De ce visul ăsta? Cine e ea? De ce locul acela îngrozitor. Se pare că munca și oboseala m-a afectat mai mult decât mă așteptam.
Nici vorbă să-i mai fie somn, așa că rămâne meditând până spre dimineață. Încearcă să alunge imaginea coșmarului gândindu-se la satisfacția pe care i-a oferit-o ultima tranzacție pe care o încheiase. Dar nu poate alunga din minte și imaginea ei..
