Stories by Thornofrose

Archive for the ‘NATURA’ Category

pentru N..

Când se naște crepusculul.
O aud.
Întotdeauna.
Nu pot lipsi la întâlnirea cu ea.. Îmi e mai dragă decât o iubita..
Îmi mângâie sufletul de fiecare dată cu șoapte prin care respir..
Îmi mângâie picoarele cu o delicatețe desăvârșită și-mi dăruiește scoici neprțuite prin darul lor de a-mi spune povești..
Îmi ia gândul în schimb, și mi-l duce departe..tare departe..mi-l pierde în imensitatea infinitului..
Dar fără ea, eu aș fi cel pierdut. Iar în ea, mă regăsesc mereu, mă completez, mă împlinesc..
Avem un fel de alianță ciudată, prin care facem schimb de cuvinte, de povestiri, de sentimente..
Are perfecțiunea imposibilă oamenilor,chiar și atunci când e supărată.. Atunci e atât de frumosă..!
Atunci cântece-i sunt divine.. Se răzbună frumos pe ignoranța oamenilor care nu știu să o asculte.
Dar eu.. eu o ascult. Întotdeauna..
Iar în curând, voi deveni un val. Cel mai drag val al marii.. Cel mai puternic, mai sensibil și mai complet.
Și n-o să mă mai pot pierde vreodată..

Din mii de lacrimi de ploaie, marea compune cântece al căror ecou face orizontul să vibreze. Din străfundurile ei, sirenele îi țin isonul cu sunete de viori. Vântul se unește corului, suflând cu blândețe în scoicile aduse pe mal de catre valurile jucăușe și nestatornice. E trilul ce atrage în fecare noapte luna, ca un magnet gigantic. Se oprește deasupra ei.. Se privește în oglinda apei..Ar vrea atât de mult să coboare.. Măcar odată să privească sirenele de aproape.. Se zbate.. Încearcă să se îndepărteze..măcar să nu-și mai vadă lumina oglindită de cristalul ce nu vrea să-i dea găzduire.. Nu poate pleca prea departe.. Sunetele nu o lasă. O cheamă, o atrage, o înlănțuie cu zale de note și o leagă strâns cu partituri divine.. Dar nu mai vrea.. Cheamă în ajutor norii. Să o acopere, să nu se mai vadă strălucind pe suprafața mării.. Acum ascultă doar.. Muzica o poartă cu gândul acolo unde își dorește atât de mult să ajungă.. În adâncul mării, dansând cu sirenele.. Și așteaptă dimineața..

Privesc liniștit prin fereastra camerei.

Ating nisipul de pe malul mării într-o încercare timidă de a-i simţii fineţea.
Încerc să mă transpun în fiecare bob.. să mă întind de-a lungul plajei şi să aştept..
Îl văd cum vine..Îl simt.. Îl aud..
Valul
Şoapte numai de mine auzite în imensitatea peisajului.
Acum, sunt mii de boabe de nisip arzător.
Aştept cu dor răcoarea valului care ajunge în sfârşit după o călătorie obositoare şi se poate odihnii în braţele nisipului fierbinte..
Şopteşte blând vorbe de dor nemărginit pentru nisipul tremurând.. A adus cu el o scoică în care nisipul îi poate auzi vocea atunci când e departe..
Marea şi nisipul..
Mereu împreună prin legea firii.
Perfecţinea simplă a naturii, triunfă din nou asupra vieţii. Asupra oamenilor care aleargă în căutarea unei perfecţiuni complicate şi imposibile..

Cerul priveşte cu dor nespus către Pământul întins sub tăria lui. E atât de departe..
Se privesc în fiecare zi dar nu se pot atinge.
Îşi cheamă norii împrăştiaţi prin orizonturi şi le spune că e vremea ca lacrimi de ploaie să curgă lin..
Doar aşa poate ajunge Cerul la Pământ.. Cernându-şi lacrimile prin sita norilor, lăsându-le să cadă suav, pentru a-i potoli setea.
Pământul îşi deschide porii pentru a simţii in fiecare fibra lacrimile calde..
Atunci, cerul şi pamântul se contopesc, uniţi invizibil prin cordonul de diamante cu forme diferite..
Pământul absoarbe cu nesaţ picurii pe care cerul îi eliberează cu generozitate.. Lacrimile se vor transforma în covoare de flori ce vor acoperi trupul pământului.. Iar cerul, cu o dorinţă furioasă, eliberează şi mai multe lacrimi, însoţindu-le cu zâmbet de fulger tremurător ce despică pământul, pentru ca lacrimile de ploaie să pătrundă adâncuri, iar mările de flori să iasă învingătoare la suprafaţă..
Apoi, cerul îşi ia rămas bun de la pământul reavăn..până când dorul îl va cuprinde din nou.. forţândul să elibereze lacrimi de ploaie.
Doar aşa poate ajunge Cerul.. la Pământ..