Cerul priveşte cu dor nespus către Pământul întins sub tăria lui. E atât de departe..
Se privesc în fiecare zi dar nu se pot atinge.
Îşi cheamă norii împrăştiaţi prin orizonturi şi le spune că e vremea ca lacrimi de ploaie să curgă lin..
Doar aşa poate ajunge Cerul la Pământ.. Cernându-şi lacrimile prin sita norilor, lăsându-le să cadă suav, pentru a-i potoli setea.
Pământul îşi deschide porii pentru a simţii in fiecare fibra lacrimile calde..
Atunci, cerul şi pamântul se contopesc, uniţi invizibil prin cordonul de diamante cu forme diferite..
Pământul absoarbe cu nesaţ picurii pe care cerul îi eliberează cu generozitate.. Lacrimile se vor transforma în covoare de flori ce vor acoperi trupul pământului.. Iar cerul, cu o dorinţă furioasă, eliberează şi mai multe lacrimi, însoţindu-le cu zâmbet de fulger tremurător ce despică pământul, pentru ca lacrimile de ploaie să pătrundă adâncuri, iar mările de flori să iasă învingătoare la suprafaţă..
Apoi, cerul îşi ia rămas bun de la pământul reavăn..până când dorul îl va cuprinde din nou.. forţândul să elibereze lacrimi de ploaie.
Doar aşa poate ajunge Cerul.. la Pământ..